OBLIGATIILE MEDIATORULUI

Potrivit  prevederilor art.29 – 37 din Legea nr. 192/16.05.2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator actualizata si consolidata şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere,  mediatorul are  obligaţia

  • să respecte normele deontologice,
  • să raspunda cererilor formulate de autorităţile judiciare,
  • să comunice Consiliului de mediere orice modificare a conditiilor, care face necesara actualizarea menţiunilor prevazute în Legea nr. 192/16.05.2006  privind medierea si organizarea profesiei de mediator, actualizata si consolidata,
  • să îşi îmbunătăţească permanent cunostintele teoretice si tehnicile de mediere prin cursuri de formare continuă, în condiţiile stabilite de Consiliul de mediere;

 

  • să dea părtilor orice explicaţii cu privire la activitatea de mediere, ca acestea sa înteleagă scopul, limitele şi efectele medierii, în special în privinţa raporturilor ce constituie obiectul conflictului,
    să asigure că medierea se realizează cu respectarea libertăţii, demnităţii , a vieţii private a părţilor, 
  • să depună toate diligenţele pentru ca parţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil,
    să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi,să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar impiedica să fie neutru şi imparţial, precum şi in cazul în care constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii.
  • sa pastreze confidenţialitatea informaţiilor de care ia cunostinţă pe parcursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost încredinţate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi dupa încetarea funcţiei sale,
  • să restituie înscrisurile ce i-au fost încredintate de părti pe parcursul procedurii de mediere,

 

  • să nu reprezinte sau să asiste vreuna din părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală, avînd ca obiect conflictul supus medierii, 
  • nu poate fi audiat ca martor în legatura cu faptele sau actele de care a luat cunoştiţă în cadrul procedurii de mediere,
  • în cauzele penale, mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă a parţilor si, daca după caz, a celorlalte persoane interesate.

Calitatea de martor are intaietate fata de aceea de mediator, cu privire la faptele si imprejurarile pe care le-a cunoscut inainte de a fi devenit mediator in acel caz, dar în toate cazurile, dupa ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfasura activitatea de mediere in cauza respectiva.