CONFLICTUL

„Conflictul este o luptă între valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”    
(Lewis.A.Coser, Continuities in the Study of Social Conflict, 1967, p. 8 )   
conflíct n., pl. conflicte =lat. conflictus, d. confligere, şoc, lovire; a se ciocni, a se bate. Neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism, ceartă, discuţie (violentă) DEX
 

           

CONFLICTUL SOCIAL este un tip de interacţiune,  mai mult sau mai puţin conştient(izat)ă a două sau mai multe entităţi/ părţi individuale sau corporative(colective), caracterizată printr-o divergenţă de scop(uri)/ (de obiective), care  în absenţa resurselor, conduce la necesitatea obiectivă a fiecărei părţi de a acţiona simultan atât pentru a-şi atinge scopurile/obiectivele şi în acelaşi timp pentru a  neutraliza, preveni sau modifica scopurilor celeilalte părţi,  pentru a redirecţiona catre alte interese acţiunea celeilalte părţi, chiar şi cu riscul de a provoca –în cunoştinţă de cauză-  prejudicii/ daune sau chiar de a suporta/ tolera  costuri relativ ridicate în comparaţie cu scopul urmărit.